PASSIFLORA sau ”floarea pasiunii”
Când auzim vorbindu-se despre ”fructul pasiunii”, puţini ştiu despre ce e vorba în realitate. Dacă e fruct sau… altceva! Ei bine, există acest fruct, şi chiar e considerată una din cele mai gustoase poame exotice. Dar pentru a ajunge aici, trebuie să existe o plantă – despre care vom vorbi pe larg în acest articol – care să ofere rodul. Iar florile ei sunt de o incredibilă şi luxuriantă frumuseţe!
Legenda
Povestea începe în urmă cu mai bine de 400 de ani, în micuţa chilie a lui Jacomo Bosio… Cărturarul e întrerupt din studiu de un călugăr, care venise de departe, pentru a-i arăta nişte desene cu o floare de o frumuseţe ieşită din comun. Lui Bosio nu îi vine să creadă că o aşa ”bijuterie” poate exista în realitate, astfel că cere mai multe dovezi.

După ce primeşte mai multe desene şi mărturii din partea altor călugări care au văzut-o, se hotărăşte să arate întregii Europe PASSIFLORA sau ”floarea pasiunii”. Cele mai frumoase sortimente au umplut imediat curtea regelui Spaniei, toţi fiind fascinaţi de planta ce avea să se răspândească în toată Europa. De mai bine de un secol, câteva soiuri de Passiflora ajung şi la noi în ţară, fiind cultivată ca plantă decorativă, în grădină sau în ghivece. La noi mai e denumită ”floarea ceas”, pentru că arată întocmai, ba chiar are secundar, minutar şi ”ac” ce indică ora.
Originară din America de Sud, passiflora este aclimatizată cu succes şi în Europa. Spectaculoasa plantă a suscitat dintotdeauna o mare pasiune pentru grădinari şi cercetătorii speciilor botanice, şi asta mai ales pentru că multe din speciile ei din pădurea tropicală a Americii de Sud sunt ameninţate de dispariţie.
Descriere
Este o plantă agăţătoare, cu tulpini şi ramificaţii simple, prevăzute cu cârcei. Are frunze lobate sau digitate. Frumoasele flori mari, parfumate, cu până la 6 cm în diametru, apar la capătul frunzelor. Au 5 petale, 5 sepale, 5 stamine, corola “filament” şi un pistil. Fructele sunt comestibile, aromate, răcoritoare, bogate în vitamina C şi… afrodisiace! Înmultirea se face prin seminţe sau prin butaşi, vara. Toamna, se poate tăia până la 15 cm înălţime pentru a fi mai bine protejată de frig.
Indicaţii terapeutice
Passiflora e unul din cele mai importante remedii într-o categorie de afecţiuni pe cât de delicate, pe atât de răspândite în zilele noastre: tulburările emoţionale. În ceea ce priveşte insomnia, această floare unică are o eficienţă greu de egalat, întrucât funcţionează ca un somnifer. Tratamentul este pe bază de capsule din extract de passiflora, care se administrează înainte de culcare. Aceleaşi pastile naturale mai sunt utile în tratarea atacurilor de panică, anxietăţii, acceselor de furie, ba chiar şi în cazul dependenţei de droguri! Studii clinice, făcute pe consumatorii de stupefiante arată că extractul de Passiflora este eficient contra dependenţei de heroină, morfină şi haşiş.
Şi nu în ultimul rând trebuie să punctăm proprietăţile afrodisiace ale “florii pasiunii”.
NARCISA (Narcissus) sau Coprina
Pentru o gradina de primavara este greu de imaginat ca narcisele sa lipseasca din peisaj. Narcisa sau Coprina cum mai este cunoscuta popular, este o floare foarte raspandita la noi, o intalnim in parcuri, in gradinile particulare, in jardinierele de la ferestre, etc. Deseori o intalnim crescuta salbatic pe marginea drumurilor sau pe campuri. Celebritatea ei este egalata in perioada de inflorire doar de lalele sau zambile.

Descrierea plantei
Se cunosc foarte multe varietati ale narcisei care se comercializeaza, cu inaltimi de la cele mai pitice, care ating 7 cm sau la cele mari de 50-60 cm. Florile cu forme diferite, dar usor de recunoscut pot fi, de la obisnuitele narcise albe si galbene, pana la cele portocalii, galben pal, roz sau chiar si rosu. Florile narcisei sunt dispuse in varful tulpinei si ating dimensiuni de 2-7 cm.
Perioada de inflorire a narciselor debuteaza in februarie si poate tine pana in luna mai la anumite varietati.
Locul in gradina
Narcisa este o planta foarte rezistenta, motiv pentru care bulbii rezista peste iarna in pamant. Prefera orice tip de sol, iar locurile ideale in gradina sunt cele insorite, descoperite.
Narcisele pitice pot fi utilizate pentru ghivece, jardiniere, straturi sau borduri, iar narcisele cu talia mai mare pot fi cultivate in straturi, grupuri, borduri sau chiar direct in gazon.
Cultivarea si inmultirea narciselor
Bulbii se planteaza imediat dupa cumparare in lunile august-octombrie.
Gropile de plantare au dimensiuni de 5-7 cm si la distante de 10-20 cm, in functie de talia narcisei. De la an la an, narcisele se intind in palcuri mari si se recomanda separarea lor doar daca este necesar si o data la cativa ani.
Din punct de vedere estetic se recomanda gruparea narciselor cu alte plante care infloresc in aceeasi perioada: Brandusa, Vioreaua, Laleaua, Panselutele sau Anemonele.
Sfaturi utile
Vezi calendarul infloririi plantelor cu bulbi din gradina!
BRANDUSA DE PRIMAVARA (Crocus)
Infloreste dupa ghiocei si inainte de lalele, fiind una dintre cele mai timpurii flori de primavara. Varietati ale brandusei infloresc inca din ianuarie.

Descrierea plantei
Brandusa de primavara rasare din bulbi mici ca toate plantele perene cu bulbi care infloresc in lunile friguroase. Frunzele si florile brandusei apar in acelasi timp. Frunzele sunt alungite si foarte subtiri si prezinta o dunga alba. Florile brandusei infloresc deasupra frunzelor si prezinta o forma de cupa. In functie de variatea branduselor, florile pot fi albe, mov, galbene, purpurii sau vargate.
Dimensiunile plantei – frunzele pana la 20 cm, iar florile pana la 10 cm.
Locul in gradina
Brandusele prefera un sol bine drenat in locurile insorite ale gradinii sau la umbra copacilor si arbustilor din gradina. Este de preferat plantarea in straturi si brazde pentru a avea o pata de culoare in primele luni ale anului in gradina.
Cultivarea si inmultirea brandusei de primavara
Bulbii de brandusa cei mai raspanditi in comert sunt hibrizi olandezi cu flori de culoare mov sau galben. Bulbii se planteaza toamna in gropi cu adancimi de 5-7 cm si la distante intre plante de 5 cm. Dupa caderea frunzelor bulbii pot fi separati si replantati imediat pentru inmultire.
BRANDUSA DE TOAMNA (Colchicum)
Infloreste de la sfarsitul verii si in primele luni de toamna. In ciuda denumirii populare nu se inrudeste cu Brandusa de primavara (Crocus). Este o planta otravitoare.

Descrierea plantei
Bulbii brandusii de toamna sunt mult mai mari decat in cazul Crocusului. Florile in forma de cupa apar toamna, au culoarea lila, roz si se ofilesc inainte de venirea frigului. Frunzele brandusei de toamna sunt verzi, lucioase si late cu dimensiuni de pana la 20 cm.
Locul in gradina
Brandusa de toamna prefera solurile bine drenate si ingrasate, in locurile insorite ale gradinii sau in semi-umbra. Covoarele cu flori de branduse de toamna sunt neasemuite in gradina.
Cultivarea si inmultirea brandusei de toamna
Bulbii se planteaza vara in gropi sapate la 10 cm adancime si la o distanta de 10-15 cm. Dupa caderea frunzelor bulbii pot fi separati si replantati imediat pentru inmultire.
Vezi calendarul infloririi altor plante perene cu bulbi in gradina!
Ghiocelul (Galanthus nivalis)
Denumit si vestitorul primaverii, ghioceii sunt printre primele plante perene cu bulbi care infloresc chiar in debutul anului, rasarind de sub zapada din bulbii mici plantati in toamna.
Descrierea plantei
Din fiecare bulb rasar doua sau trei frunze si o tulpina cu flori. Florile sunt mici si delicate de 2-3 cm lungime. Florile ghiocelului se deosebesc de cele ale Ghiocelului bogat (Leucojum) cu care este adesea confundat, prin aceea ca prezinta 3 petale cu varful verde la interior si alte 3 petale albe la exterior. Perioada de inflorire a ghioceilor este ianuarie – martie.

Dimensiuni – Planta atinge 15 cm inaltime, fiind in categoria plantelor pitice din gradina. Defapt, toate plantele cu bulbi care infloresc in perioadele reci au o talie mica.
Locul in gradina
Ghioceii prefera un sol umed si un loc in semiubra sau chiar unul insorit din gradina. Este de preferat sa cresteti ghioceii in grupuri alaturi de Branduse (Crocus), pentru ca au aceleasi perioade de inflorire. Un loc ideal in gradina este la baza copacilor. Atentie la gazon caci va trebui sa amanati tunderea lui pana ce nu cad frunzele ghioceilor.
Cultivarea si inmultirea ghioceilor
Se planteaza bulbii toamna in gropi sapate individual la o adancime de 7-10 cm si distante de 7-10 cm intre gropi. Dupa perioada de inflorire, plantele mature se dezgroapa si despart bulbii, dupa care se replanteaza imediat.
Ghiocelul bogat (Leucojum) este fratele Ghiocelului (Galanthus nivalis) se deosebeste prin talia mai inalta cu 5 cm si prin faptul ca cele 6 petale albe ale florilor au aceeasi dimensiune si prezinta in varf mici pete de culoare galbena sau verde. In functie de varietatea plantei, perioadele de inflorire difera (primavara, vara, toamna). Prezinta aceleasi caracteristici ca in cazul ghiocelului.
Vezi toate plantele perene cu bulbi care infloresc in Ianuarie!
Flori de ianuarie
Chiar daca pentru multi luna ianuarie este o luna in care gradina este la hibernat in plina iarna, iar zapada este stapana, exista totusi cateva dintre plantele perene cu bulbi care infloresc in aceasta luna.
Ghiocelul (Galanthus nivalis) – face parte din categoria plantelor bulboase si infloreste printre primele flori in gradina la inceputul anului, motiv pentru care este cunoscut ca fiind vestitorul primaverii. Florile sunt mici, de culoare alba, planta atinge o inaltime de max. 15 cm. (vezi detalii)
Brandusa (Crocus) sau Sofranul – planta cu bulbi, face flori mari albe sau albastre si infloreste dupa ghiocel si inainte de narcise si lalele. Perioada de inflorire in functie de specie ianuarie – aprilie sau cu inflorire toamna in lunile septembrie – decembrie. (vezi detalii)
Ciclama (Cyclamen) – este o planta perena cu bulbi care se prezinta ca o tufa cu flori mari si o perioada lunga de inflorire in functie de varietate. O intalnim atat in ghivece, dar si in gradina. Florile pot fi rosii, albe sau violet.
Eranthis (Eranthis) – este o planta perena bulboasa, care infloreste la inceputul anului si tolereaza foarte bine frigul. Planta face flori galbene si albe si atinge o inaltime de 10-15 cm. Perioada de inflorire este de 2-3 luni si este renumita ca planta ornamentala.
Vezi intreg calendarul infloririi plantelor perene cu bulbi pentru gradina ta!
In primul rand rand as dori sa va explic ce sunt plantele cu bulbi.
Unele dintre plantele perene formeaza bulbi sub pamant, bulbii fiind defapt niste organe de acumulare. Bulbii sunt oferiti spre vanzare de catre firmele specializate in comercializarea florilor in stare vegetativa in scopul de a fi cultivati in gradina.

In categoria bulbilor putem include:
1. bulbii propriu-zisi;
2. tuberculii (sub forma de radacini)
3. tuberculii (baze de tulpini)
4. rizomii (tulpini carnoase taratoare)
Bulbii se clasifica in doua categorii dupa perioada de timp in care sunt lasati in pamant:
1. bulbii care sunt lasati permanent in pamant ca sa infloreasca de la an la an (narcisele, brandusele, ghiocelul);
2. bulbii care se scot din pamant dupa perioada de inflorire a plantei (gladiola, laleaua, begonia, etc);
Va prezint in cele ce urmeaza o impartire pe luni a perioade de inflorire a plantelor cu bulbi, pentru a avea flori in gradina tot timpul anului. Situatia poate fi diferita in cazul speciilor diferite ale aceleasi plante sau perioada de inflorire poate tine mai mult, dar in mare situatia de inflorire a plantelor pe lunile anului arata ca in clasificarea de mai jos.
Calendarul de inflorire al plantelor perene cu bulbi
1. Plante cu bulbi care infloresc in luna Ianuarie: Ghiocelul, Brandusa, Ciclama, Eranthis.
(vezi detaliat florile lunii ianuarie)
2. Plante cu bulbi care infloresc in luna Februarie: Ghiocelul bogat, Chionodoxa, Laleaua, Narcisa, Anemona, Vioreaua, Stanjenel, Bulbocodium, Ghiocelul, Brandusa, Ciclama, Eranthis
3. Plante cu bulbi care infloresc in luna Martie: Laleaua, Narcisa, Anemona, Zambila, Vioreaua, Stanjenel, Bulbocodium, Ghiocelul, Ghiocelul bogat, Ceapa ciorii, Crocus, Cyclamen, Eranthis, Chionodoxa, Puskinia
4. Plante cu bulbi care infloresc in luna Aprilie: Lacramioara, Laleaua, Narcisa, Laleaua pestrita, Balusca, Trillium, Zambila, Rodul pamantului, Maseaua ciutei, Puskinia, Viorea, Bulbocodium, Ciclama, Anemona, Brandusa, Stanjenel, Ghiocelul bogat, Chionodoxa, Ceapa ciorii
5. Plante cu bulbi care infloresc in luna Mai: Gladiola, Brebenelul, Narcisa, Lacramioara, Laleaua, Zambila, Purul, Ceapa ciorii, Vioreaua, Camassia, Rodul pamantului, Maseaua ciutei, Stanjenel, Ghiocelul bogat, Laleaua pestrita, Balusca, Trillium, Anemona
6. Plante cu bulbi care infloresc in luna Iunie: Crin, Begonie, Condurul doamnei, Piciorul cocosului, Macris, Gladiolele, Purul, Anemona, Viorea, Camassia, Iris, Trillium
7. Plante cu bulbi care infloresc in luna Iulie: Crinul albastru, Canna, Crocosmia, Crinii, Begonia, Condurul doamnei, Piciorul cocosului, Anemonele, Macris, Cardiocrinum, Gladiolele, Stanjenel, Cyclamen, Purul
8. Plante cu bulbi care infloresc in luna August: Crinul de apa, Frezia, Brandusa de toamna, Crinul albastru, Belsita, Acidanthera, Tigridia, Dierama, Cardiocrinum, Crocosmia, Crinul, Ciclama, Gladiola, Begonia, Condurul doamnei, Piciorul cocosului, Anemona
9. Plante cu bulbi care infloresc in luna Septembrie: Crinul de apa, Frezia, Brandusa de toamna, Nerina, Stenbergia, Acidanthera, Tigridia, Dierama, Crinul albastru, Canna, Crocosmia, Zephyrantes, Begonia, Brandusa, Anemona, Crinul, Ciclama, Gladiola, Ghiocelul bogat
10.Plante cu bulbi care infloresc in luna Octombrie: Frezia, Dierama, Canna, Zephyrantes, Nerina, Brandusa de toamna, Ciclama, Crinul, Brandusa, Anemona.
11.Plante cu bulbi care infloresc in luna Noiembrie: Brandusa de toamna, Crocus, Ciclama.
12.Plante cu bulbi care infloresc in luna Decembrie: Brandusa, Ciclama.
Durata vietii florilor de gradina
Pentru orice incepator in tainele gradinaritului este util sa cunoasca elementul esential care deosebeste florile de gradina si anume durata lor de viata. Cunoscand durata de viata a florilor ne putem face planurile viitoarei gradini, astfel incat sa ne bucuram pe tot timpul anului de o gradina inflorita.
Florile pot fi grupate dupa durata de viata, in trei mari categorii: flori anuale, flori bianuale sau bienale si florile perene sau vivace.
Florile anuale.
Florile anuale sunt cele cu o durata de viata de 4-10 luni, care infloresc din vara si pana in toamna asigurand decorul gradinilor din luna mai si pana in luna octombrie.
In general florile anuale se inmultesc prin seminte care se seamana fie in spatii incalzite (solaria, sere, rasadnite) sau direct afara, atunci cand conditiile climatice fac posibil acest lucru.
Exemple de flori anuale: Craita, Petunia, Regina noptii, Verbena, Galbenea, Begonia, Creasta cocosului, Salvia, Ochiul boului, Floarea de piatra, Dimorfoteca, Carciumareasa, Floarea miresei, Lobelia, Mixandra, Garoafa, Crizantema, Zoreaua, Albastreaua, etc.
Florile bianuale (biennale sau bisanuale)
Sunt plantele care cresc pe parcursul a doi ani, dar infloresc doar o singura data. Florile bianuale sunt semanate in primul an in rasadnite sau in brazda in lunile iunie-iulie, se repica in august. Plantarea in gradina se face fie toamna, fie in primavera anului care urmeaza, iar perioada de inflorire, in general are loc primavara sau vara. Dupa inflorire, florile bianuale isi pierd rolul decorativ, recomandarea fiind ca ele sa fie inlocuite cu flori anuale care infloresc in perioada din an ramasa.
Exemple de flori bianuale sau bienale: Garoafa turceasca, Panselutele, Degetel, Paralutele, Micsunele, Gusa porumbelului, Nu-ma-uita
Florile perene (vivace)
Florile perene sunt cele care infloresc mai multi ani la rand si care se impart in doua mari categorii: flori perne hemicriptofite si flori perene geofite, dupa organele care favorizeaza supravietuirea de la un an la altul.
In prima categorie sunt cuprinse plantele cu muguri (Bujorul), care rezista peste temperaturile scazute ale iernii, iar primavara din acesti muguri se dezvolta partile superioare ale plantei. Cea de-a doua categorie cuprinde acele plante care au in pamant organe specifice care asigura inmultirea plantei cum ar fi bulbii (Lalele, Crini, Narcise, Zambile), rizomi (Stanjenei), tuberobulbi (Gladiole) sau radacini tuberizate (Dalia).
Este foarte important sa cunoastem categoria de plante, pentru a usura organizarea gradinii in fiecare an si alternarea diverselor specii de plante in functie de perioada de crestere, de inflorire etc, astfel incat gradina sa fie mereu inflorita.
Cine este un iubitor al florilor de primavara si in special al lalelelor, poate vizita minunatele gradini Keukenhof din vecinatatea Amsterdamului. Gradinile sunt defapt o expozitie in aer liber, care functioneaza din 1949, unde cultivatorii de lalele isi expun ultimele cuceriri in materie florala, iar cei interesati le pot admira si cumpara. Gradinile sunt adevarate opera de arta, datorita aranjamentelor din plante si contrastelor care-ti incanta privirea.
Ce este frumos nu tine vesnic! Din acest motiv gradinile Keukenhof vor fi deschise doar in perioada 24 Martie si pana pe 20 Mai 2011.
Parcul este situat intre orasele Lisse si Hillegom la sud-vest de Amsterdam, iar daca te-ai decis sa le vizitezi, nu uita ca aceste gradini sunt printre cele mai fotografiate atractii turistice din lume, asa ca nu uita sa iei si camera foto cu tine!
Pasionatii nu au de ce sa se planga deoarece gradinile Keukenhof se intind pe o suprafata de 35 ha, iar o zi nu este suficienta sa poti sa desoperi toate aceste frumuseti. Tema centrala a expozitiei din 2011 va fi “Germania –tara poetilor si a filosofilor”.
Cu toate ca atractia principala a gradinilor sunt lalelele, care sunt la ele acasa, totusi gradinile Keukenhof adapostesc si alte specii de plante cu bulbi ca: narcise, zambile, orhidee, azalea, hydragena, etc.
Mai multe detalii pe website-ul parcului Keukenhof
Sursa foto http://about.com, Shannon McAllister
Din categoria Gradini de Vis arunca un ochi si pe Campurile de Lavanda din Provence, iar daca esti pasionat de lalele vezi si Lalelele din Gradina Vesela
LAVANDA
Lavanda, un parfum autentic, o atractie turistica, o minunatie a naturii, un leac al relaxarii si linistii, un vis romantic, o prospetime si o mireasma de neuitat … si gandul ma duce la amintiri pretioase, arome descoperite inca din copilarie.
Vacances en Provence
Campurile de lavanda din Provence ar concura cu succes intr-un top al minunatiilor naturii. Nimic nu se compara cu senzatia traita atunci cand primele raze ale soarelui te imbie sa deschizi larg ferestrestrele ce dau catre campul de lavanda care ti se intinde in fata ochilor. Mireasma este atat de luminoasa, intensa, sincera si proaspata, incat nici o alta senzatie n-o poate detrona. Vei gusta din sentimentul fragilitatii vietii si al iubirii scaldat in parfumul aerului, in fosnetul elegant al vantului si in unicitatea reflexelor violete.
Pitorescul “Drum al lavandei” ascunde numeroase minunatii pe care numai in Provence le poti intalni. Vezi rute si informatii AICI.
Lavanda este cultivata in plantatii pentru a fi utilizata in industria producatoare de uleiuri esentiale, lavanda se culege in diminetile de vara, cand cea mai mare parte din flori sunt deschise, acesta fiind momentul in care continutul de substante aromate atinge nivelul maxim. Uleiul de lavanda are intrebuintari multiple:

Legenda aromelor
O legenda a aromelor, dar intotdeauna la moda, lavanda este parfumul amintirilor, parfumul romanticilor. Parfumieri celebri s-au intrecut in a pune in micile sticlute esentele naturale ale lavandei. L’Occitane en Provence, Caron, Guerlain vă pot oferi veritabilul parfum de lavandă.
In medicina
In medicina pentru dezinfectarea ranilor sau pentru cicatrizarea rapida si apoi refacerea pielii arsa de soare, pentru ameliorarea reomatismului si inlaturarea durerilor musculare.
Prospetime
O alta intrebuintare a uleiului de lavanda, este folosit ca aromatizant si ajuta la improspatarea aerului si alunga insectele nedorite. Florile uscate de lavanda sunt folosite pentru improspatarea dulapurilor de haine si ca remediu natural de alungare a moliilor.
Aromoterapie
Uleiul esential de lavanda, datorita proprietatiilor sale relaxante este folosit in aromoterapie pentru inlaturarea migrenelor, a starilor de anxietate, a stresului si a insomniilor, dar si ca un execelnt tonifiant in masaj.
Relaxare
Cateva picaturi de ulei de lavanda intr-un vas de aromoterapie asezat pe noptiera patului sunt un excellent remediu pentru inlaturarea stresului si inducerea starii de relaxare inaintea unui somn profound si linistit.
Si nu degeaba, acestei plante i s-a dedicat un muzeu: Muzeul Lavandei
PLANTA
Lavanda este o planta perena, intalnita sub forma unui arbust pitic, cu o inaltime de pana la 1 m in
functie de varietate. Aspectul unic al lavandei este dat de multitudinea florilor de culoare mov si de tenta argintie a frunzelor, alte varietati avand florile albastre, violet sau alb. Florile sunt parfumate si melifere atragand albinele. Mierea din lavanda este un produs foarte apreciat.
Lavanda o intalnim atat in gradini sau cultivata in plantatii, cat si ca planta de interior. Este o planta nepretentioasa, care se adapteaza usor in zone cu expunere solara indelungata, fapt ce favorizeaza cresterea concentratiei de uleiuri eterice.
Perioada de inflorire din luna mai pana in august, in functie de varietate
Inmultirea lavandei. Se rup crengute de 5-6 cm din planta in august, care se planteaza intr-o minisera, urmand semanatul primavara in gradina.
Taierea lavandei se efectueaza dupa inflorire pentru a mentine forma rotunda a plantei.
Lavanda in gradina
Cu putina ingrijire si foarte mult soare plantati lavanda in gradina inspirandu-va din campurile de lavanda din Provence. Se cultiva usor, infrumuseteaza gradina prin coloritul florilor in bleu, mov, violet sau alb care atrag albinele, iar mireasma unica persista chiar si pe timpul noptii. Din plante se pot forma garduri vii pe langa alei sau se pot creea diverse zone de delimitare in gradina.
Lavanda pe balcon
O tufa de lavanda in jardiniera sau in glastra nu poate fi altceva decat un colt de rai pe balconul tau.
Decor pe tot timpul anului
Lavanda infloreste cel mai devreme in luna mai, iar alte varietati pe tot timpul verii. Combinand speciile de lavanda puteti pastra un camp mereu inflorit in gradina. Perioada de inflorire dureaza cam 4-5 saptamani, dar rolul decorativ al lavandei se mentine si dupa inflorire datorita frunzelor sale argintii. Forma si culoarea plantei atrage privirile chiar si in timpul iernii.
Recomandari pentru o gradina vesela
Lavanda se potriveste de minune cu trandafirii dar si cu plantele vivace sau cu gramineele. Pentru o gradina cat mai vesela, puteti asorta coloritul lavandei cu flori galbene, iar varietatile cu flori violet merg de minune cu florile portocalii.
Cine a trait unduirea albastra a campului de lavanda, n-o va putea uita niciodata!
Va doresc o gradina vesela!
CSV
Daca te-ai hotarat sa plantezi in gradina trandafiri, pot sa-ti spun ca ai luat o decizie foarte buna.
De ce?
Ar fi un sir nesfarsit de laude aduse acestei flori minunate, dar totusi as mentiona paleta de culori a trandafirilor, perioada lunga de inflorire, multe specii infloresc de primavara pana toamna tarziu, este o planta perena, de cate te vei bucura ani la rand, se ingrijeste usor, nu necesita foarte multa atentie in cazul nu esti un specialist in ale gradinaritului sau cand timpul alocat gradinii este unul limitat sau doar cauti relaxarea in propria gradina, mirosul foarte apreciat al unor soiuri de trandafiri, etc.
Dupa cum spuneam, daca iti doresti trandafiri in gradina, hai sa vedem ce trebuie sa faci inainte de plantare.
1. Alegerea locului de plantare in gradina
Trandafirul prefera un loc in plin soare in gradina, asa ca alege locurile care au o expunere cat mai indelungata la soare pe toata perioada zilei.
2. Verificarea solului
Nu intru in termini tehnici, ci iti ofer o varianta simpla de a verifica daca solul din gradina ta este bun pentru a gazdui trandafiri. Cum procedezi? Simplu de tot. Uda o portiune de pamant, iar dupa cateva ore ia niste pamant in palma si strange pumnul. Daca se formeaza un bulgare de pamant care la atingere se faramiteaza, atunci solul este perfect pentru plantarea trandafirilor. Daca nu se formeaza bulgarele ori daca pamantul are aspect lutos, poti sa imbunatatesti prin adaugarea de turba sau compost.
3. Pregatirea locului de plantare
Daca locul ales pentru plantare este ocupat cu gazon, trebuie sa decupezi fasii din gazon in locurile unde iti doresti sa fie trandafirii. Daca vrei ca trandafirii sa-i plantezi in randuri, atunci trebuie sa te inarmezi cu o ruleta si o sfoara. Marchezi locul cu un tarus, masori distanta intre tarusi, iar sfoara te va ajuta pentru simetrie sau pentru a pastra o linie dreapta. O data stabilita expunerea la soare, verificarea solului si modul de dispunere a trandafirilor, trecem la pasii urmatori.
4. Dispunerea trandafirilor in gradina dupa inaltime
Daca trandafirii sunt achizitionati de la un magazin specializat, verifica pe eticheta inaltimea de crestere a plantei si asigura-te de faptul ca plantele cu inaltime mai mica vor beneficia de locurile (randurile) din fata gradinii, iar trandafirii mai inalti vor primi un loc intr-un plan mai indepartat. Deci e simplu, plantele pitice in fata gradinii, trandafirii inalti in partea din spate. O data aleasa inaltimea, stabilim distanta dintre plante.
5. Distantele de plantare intre trandafiri in functie de soi
Foarte important acest aspect inainte sa te apuci efectiv de sapat gropile pentru plantare. Trebuie tinut cont de distanta intre plante doarece ea difera de la un soi la altul. Trandafirii pitici, pot fi plantati la o distanta de 40-50 cm intre ei, cei bogati in coroana la o distanta 100 cm, trandafirii urcatori la 100-150 cm, iar trandafirii taratori la distante de peste 2 metri intre plante. Verifica exact pe eticheta produsului ce informatii iti sunt oferite despre soiul de tradafir achizitionat.
6. Saparea gropilor pentru plantarea trandafirilor
In locurile marcate dupa masurare si tinand cont de pasii anteriori, se sapa cate o groapa, se elimina radacinile buruienilor existente in sol si se poate adauga compost/ingrasamant organic, apoi groapa se umple cu apa inainte de plantare. Verfica inainte pe eticheta butasului de trandafir adancimea de plantare mentionata. In cazul in care nu ai aceasta informatie, sapa groapa astfel incat linia solului sa fie la 2-3 cm fata de partea superioara a radacinii ori partea inferioara a tulpinii.
In general gropile pentru pantarea trandafirilor sunt de 40/40 cm si adancimea lor tot de 40 cm.
7. Aranjarea trandafirilor dupa culori
Combinatiile de culori din gradina ta depind de simtul estetic al gradinarului. Iti recomand sa incerci sa iti imaginezi inainte de a cumpara trandafirii cum ti-ai dori sa arate gradina ta din punct de vedere coloristic. Ca recomandare, ti-as sugera sa alcatuiesti grupuri de culori contrastante intre ele: galben cu lila, rosu cu alb sau lila cu alb, rosu inchis cu roz, alb cu portocaliu ori roz cu alb. Intre grupuri este bine sa existe o oarecare simetrie. Oricum ar fi, simtul tau estetic va fi pus in valoare si apreciat in perioada de inflorire care poate tine la unele soiuri chiar si pana la 8 luni din an.
8. Perioada de plantare a butasilor de trandafir
Perioada ideala de plantare a trandafirilor este fie primavara dupa dezghet, fie in lunile octombrie-noiembrie, inainte de perioada de inghet. Ideal este ca terenul ales pentru plantarea trandafirilor sa fie pregatit inainte, in luna septembrie pentru plantarea din toamna sau toamna tarziu, inaintea inghetului pentru plantarea din primavara. Pregatirea se face prin saparea locului, maruntirea bolovanilor, uniformizarea ariei sapate si indepartarea pietrelor. Este bine de adaugat si ingrasamant organic.
Dar cum de cele mai multe ori decizia de a planta trandafirii se ia in momentul achizitiei lor, putem pregati terenul si in momentul plantarii efective.
9. De unde cumpar butasii de trandafir
Recomand sa achizitionati trandafirii numai de la magazinele specializate si neaparat sa verificati pe eticheta produsului instructiunile pentru plantare, culoarea, inaltimea viitoarei plantei, soiul, etc.
10. Verifica butasii de trandafiri
Pentru siguranta, trebuie sa tii cont de cum ar trebui sa arate un butas de trandafir sanatos. Verifica radacinile, trebuie sa fie 2-3 radacini principale de minim 10-15 cm lungime si 2-3 ramuri de minim 20 cm lungime. Butasul nu trebuie sa aiba un aspect uscat, verdele trebuie sa fie unul crud.
Si concluzia…
In acest moment poti trece la plantarea trandafirilor in gradina ta.
Poti consulta si o informatie mult mai elaborata din punct de vedere stiintific, dar te asigur ca eu am urmat acesti pasi si am o gradina de trandafiri minunata, ceea ce iti doresc si tie.
Consulta si Taierea corecta a trandafirilor !
Succes!
PS: Nu putea lipsi o melodie dedicata trandafirilor Rose garden – Lynne Anderson